Monografia comunei

Condiţiile favorabile au încurajat locuirea oamenilor încă de timpuriu pe aceste meleaguri, astfel încât, pe arealul geografic al comunei, au fost descoperite şi identificate, fie întâmplător cât şi prin săpături şi cercetări arheologice organizate, urme materiale ale locuirii umane datând din perioada neolitică, urme ce constau din ceramică de tip preCucuteni, din piatră şlefuită.

Aceste dovezi arheologice sunt întărite şi susţinute şi de unele rezultate similare obţinute în zonele învecinate comunei, aşa cum ar fi Răuceşti, Petricani şi Urecheni, zone în care au fost descoperite importante materiale arheologice care atestă o locuire umană permanentă.

La nord de satul Timișești, în jurul izvoarelor din apropierea Gârlei Morii şi a gării Timișești, au fost identificate, în urma săpăturilor arheologice urme ale unor aşezări ce au fost datate, din punct de vedere cronologic, ca aparţinând Epocii Bronzului, din Cultura Nouă, aşa cum demonstrează prezenţa vaselor de tip sac şi a ceştilor globulare specifice acestei arii culturale.

În satul Dumbrava s-a descoperit o aşezare ce datează tot din perioada cucuteniană, fapt demonstrat de cercetările de teren efectuate în această regiune de către istoricul şi arheologul Radu Vulpe şi prof. Constantin Mătase.

La nord de satul Preuteşti, spre Ungheni, s-a atestat existenţa unei zone tumulare ce reliefează ipoteza potrivit căreia, pe Valea Moldovei, s-au produs influențele Culturii Caprice de la Târzia şi Vânători-Branişte.

În satul Zvoroneşti, în zona de est, pe terasa râului Moldova, au fost identificate şi reţinute spre datare fragmente de ceramică, care, după factura lor, s-au apropiat de un aspect similar cu ceramica prefeudală descoperită şi în satului Davideni-Neamţ, fapt constatat şi de prof. Ioan Păduraru şi Gheorghe Dumitrescu pe baza rezultatelor obţinute în urma cercetărilor arheologice efectuate în aşezarea din acea regiune.

Tot pe teritoriul satelor componente ale comunei Timișești au fost descoperite cahle de teracotă, care în perioada interbelică au fost depuse la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Iaşi.

Pentru perioada medievală, documentele existente atestă cu certitudine faptul că teritoriul comunei a fost locuit permanent. Această teorie este demonstrată şi de numărul mare de izvoare istorice, scrise aflate în corpul Seriei A – Moldova din Documenta Romaniae Historica, volumul I şi II.

Comuna Timișești este atestată documentar printr-un hrisov emis de către Cancelaria mitropolitului Iosif al Moldovei, la data de 7 ianuarie 1407, prin care se încredinţa Mănăstirii Neamţului, ctitorie muşatină, stăpânirea a două sate, de la gura Neamţului, unul de o parte a Neamţului şi altul de cealaltă parte pe care le-a cedat răposatul Io Petru Voievod şi două mori şi două văi, una pe care a dat-o Petru Voievod, iar alta pe care a cumpărat-o vlădicia me.

Analizând acest document, putem deduce faptul că satele care făceau obiectul daniei existau în mod sigur pe teritoriul comunei Timișești, de o parte şi de alta a Neamţului, ele fiind donate de către Petru I Muşat Mănăstirii Neamţului cel puţin înainte de anul 1393, data dispariţiei acestui domnitor.

Tot pe baza acestui document emis de Cancelaria primului mitropolit al Ţării Moldovei putem extinde existenţa acestor sate până în a doua jumătate a sec. al XIV-lea, dovadă fiind dania celor doua sate, care este însoţită de o altă donaţie a „două mori şi două vii”, una pe care a dat-o Petru Voievod, iar alta pe care a cumpărat-o … vlădicia mea şi oile mânăstirii şi boii şi caii şi stupii şi totul, fie mare, fie mic… ceea ce atestă şi evidenţiază o intensă viaţă economică în regiune, care însă nu s-ar fi putut dezvolta în numai câţiva ani.

Acest hrisov mai face dovada existenţei unei hotărnicii a celor doua sate, amintind totodată şi principalele repere. Printre acestea este amintit şi satul Bucureşti, astăzi dispărut, care se afla aproximativ în centrul unui triunghi geografic, format astăzi din satele Timișești, Preuteşti şi Plăieşu. Despre acest sat, referitor la care istoricul şi cercetătorul M. Costăchescu afirma că …nu-l găsesc astăzi, nici nu-l pot identifica cu unul din satele de prin împrejurimi, s-au găsit întâmplător unele dovezi odată cu săpăturile din 1962, întreprinse pentru realizarea fundaţiei clădirilor C.A.P-ului din Timișești, ocazie cu care au fost descoperite resturi de aşezări şi ceramică, discuri cu bogate ornamente florale, cu figuri geometrice, scoase de la o adâncime de 15-20 m. Aceste descoperiri extrem de importante l-au făcut pe prof. D. Constantinescu să emită o ipoteză potrivit căreia aici s-ar fi aflat atât curţile domneşti ale lui Vasile Lupu, cât şi cimitirul satului Bucureşti, care era aşezat pe gârla din apropierea locului.

Tot prof. D. Constantinescu a subliniat şi faptul că denumirea satului Bucureşti a fost păstrată până în secolul al XIX-lea, atunci când într-un jurnal al hotărniciei a fost consemnată o teorie potrivit căreia …cornul pădurii Neamţului nu poate fi altul de cât cornul pădurii alăturate cu Preuteşti, numit atunci Bucureşti.

Un alt document emis ulterior de către Cancelaria domnitorului Alexandru cel Bun din Suceava, la 14 septembrie 1427, nominalizează satele de la gura Ozanei şi le stabileşte şi hotărnicia. Astfel, cele două sate sunt amintite ca fiind „Cîrstianeşti şi Temeaşeşti”, aşezate de-o parte şi de alta a Neamţului.

Acest document mai conţine şi câteva toponime care marchează hotarele satului:…apoi pe şanţ până la Troian, de acolo până la pisc, apoi drept peste câmp la cornul pădurii Neamţului, apoi de acolo peste Neamţ, la o salcie, iar de la salcie, peste dâmp, la movila găunoasă, de acolo la un trunchi de stejar, apoi la marginea pădurii Curteanului, apoi de la movila, care este pe Moldova, apoi pe Moldova în sus până la gura şanţului. Astfel, deducem din acest document că Moldova a rămas hotarul de răsărit al moşiei, iar restul reperelor menţionate au dispărut, fiind de origine vegetală, cum ar fi: salcia şi trunchiul de stejar.

Cele două movile, care probabil special au fost ridicate pentru hotărnicie, şanţul care s-a astupat şi „troianul” care, după spusele bătrânilor şi a constatărilor, a existat până la 1900 ca un val de pământ în siliştea Băhneni, s-a aplatizat ulterior datorită lucrările agricole efectuate în zonă.

Importanţa acestui hrisov constă şi în faptul că sunt amintite împrejurimile satului Zvoroneşti, prin toponimul Pădurea Curteanului, de unde vine şi denumirea satului Curticeşti, Dvoroneşti, iar într-o transcriere din sec. al XVII-lea apare menţionat cu numele de Ogrădeşti.

Prin analogia unor toponime dintr-un document din sec. al XVI-lea, emis la 11 februarie 1400, este menţionat într-o hotărnicie de domnie aparţinând comunei Moşna, judeţul Iaşi, toponimul de „movila găunoasă”, loc care ulterior s-a dovedit a fi o fostă cetate dacică, iar în documentul referitor la atestarea comunei Timişeşti este amintit din nou toponimul de „movila găunoasă”, informaţie care ne permite să concluzionăm faptul că nu ar fi exclus ca în această zonă a comunei să fi existat o cetate dacică. Ipoteza este întărită atât de existenţa la sud-vestul satului Timişeşti, spre Urecheni, a unei asemenea „movile”, cât şi în sud-estul satului Dumbrava, pe dealul Cenuşa.

Concluzionând, putem afirma cu veridicitate că satul Timişeşti era aşezat pe actuala vatră, cuprinzând numai braţul drept al Neamţului, iar Cîrstianeşti era în actuala silişte Băhneni, de o parte şi de alta a căii ferate Tg. Neamţ – Paşcani.

Trecerea şi stabilirea altor neamuri pe teritoriul comunei Timişeşti este dovedit şi într-un document emis de Cancelaria domnitorului Ilie Voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, la 30 noiembrie 1436, în Suceava, care încredinţează din nou Mănăstirii Neamţului…un sat tătărăsc la gura Neamţului format din zece bordeie de tătari.

Un an mai târziu a fost emis un alt hrisov, tot de Cancelaria Voievodului Ilie, la 12 martie 1437, în care este amintit numele unei alte aşezări din comună prin …hotarul lui Baloş, pe Neamţ. Este vorba de satul Baloşeşti, ulterior selişte, moşie, apoi iar locuit, situat în zona satului Dumbrava de astăzi.

Atestarea acestui sat este reamintită într-un alt document emis la 11 martie 1446 de Ştefan Voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, la Vaslui, în care întăreşte tot Mănăstirii Neamţului stăpânirea satelor: Dvoroneşti, Timişeşti şi Baloşeşti.

Un alt hrisov emis de către Cancelariile voievozilor Petru şi Roman, la Suceava, în data de 22 august 1447, întăreşte daniile …asupra satelor mănăstireşti de la Neamţ: anume Temeşeşti, Dvoroneşti şi Baloşeşti.

Cu toate aceste danii făcute, au existat momente în istorie atunci când chiar şi mănăstirile
erau cedate în folosul unor mireni. Astfel, într-un hrisov emis la 14 iulie 1451 de către Cancelaria domnitorului Bogdan al II-lea, tatăl lui Ştefan cel Mare întăreşte boierului Zianco … ca slujind nouă cu dreapta credinţă, miluitu-l-am pre dânsul, osebit de altă milă a noastră cu satele anume şi jumătate de Curticeşti…

Uzurparea tronului Ţării Moldovei, prin asasinarea la Răusăni a lui Bogdan al II-lea de către fratele său vitreg, Petru Aron, a determinat Mănăstirea Neamţ să ceară recunoaşterea proprietăţilor sale. Astfel, într-un hrisov datat la 8 decembrie 1454,
din Neamţ, voievodul Petru Aron întăreşte Mănăstirii Neamţ satele …şi Dvoroneşti, şi Temeşeşti, şi Cîrstieneşti, şi să fie date satele mai sus scrise mănăstirii noastre, slobode de toate, să nu de-a aceşti oameni din aceste sate nici dare, nici posadă, nici podvoadă, nici desetină de la ovine, şi nici din porci, nici la jold sa nu meargă, nici la cetate să nu lucreze şi nici vre-o altă dată, şi slujbă de-a noastră să nu ne de-a şi nici să nu ne slujească. Prin intermediul acestui document mai putem remarca faptul că în interiorul comunei pătrunde, pentru prima dată, şi proprietatea boierească.

Printr-un hrisov domnesc, emis la 23 august 1455 de către Cancelaria voievodului Petru Aron, se întăreşte boierului Tador a lui Limbădulce care …ne-a slujit drept şi credincios… următoarele proprietăţi: …şi pe Neaţ, Graşi şi Moiseşti şi Liseţul şi Iubăneşti… Acest boier, care în alte documente apare sub numele de Tador a lui Dulce sau chiar numai Dulce, a fost unul din credincioşii curteni ai domnitorului Petru Aron, apărând în sfatul domnesc al 27-lea pe listă. Satele amintite de document au făcut parte din ocolul Cetăţii Neamţului şi au fost date danie de domnitor lui Tador al lui Limbădulce ca răsplată pentru slujbele aduse domniei.

După alungarea lui Petru Aron de la domnia Ţării Moldovei şi înscăunarea prin actul popular de la Direptate a lui Ştefan cel Mare s-a încredinţat Mănăstirii Neamţului din nou stăpânirea satelor din domeniu. Ca dovezi vii ne stau mărturie o serie de hrisoave emise la 1 aprilie 1447, 20 decembrie 1455 şi 13 februarie 1458.

Perioada care a urmat domniei lui Ştefan cel Mare, o perioada de stabilitate politică şi economică, a fost însă şi una săracă în documente cu referire la comuna Timişeşti, asta şi pentru că nu a mai fost nevoie de necesitatea reconfirmării dreptului de proprietate, motiv pentru care nu au existat exproprieri şi vânzări de bunuri. Abia la 17 iunie 1569, domnitorul Bogdan Lăpuşneanu încredinţează, prin donaţie, unui nou proprietar, Mănăstirea Agapia …două sate, anume Baloşeşti, pe pârâul Neamţului cu mori în Neamţ şi altă silişte, anume Graşii, care sate, în vremurile vechi au fost drepii domneşti ascultătoare de Cetatea Neamţului…

Un alt document din aceeaşi perioadă este şi zapisul dat de egumenul Mănăstirii Neamţ, Isaia, la 18 iunie 1597, prin care …mărturisim cu sufletele noastre că a venit înaintea noastră acest om anume păcurarii din satul Cîrsteşti şi i-am vândut această prisacă a mănăstirii Neamţului, din hotarul Cîrsteştilor, pentru 24 de taleri întregi. Din acest document deducem că una din ocupaţiile locuitorilor comunei era stupăritul. Această danie a mai fost întărită şi de domnitorul Petru Şchiopul într-un hrisov emis de Cancelaria de la Iaşi la 23 noiembrie 1582.

Într-un document din sec. al XVII-lea, emis de Cancelaria de la Iaşi a voievodului Constantin Movilă, la 3 octombrie 1619, este amintit pentru prima dată satul Preuteşti şi seliştea Băhneni, care nu este altceva decât vechiul sat Cîrstianeşti, atestat documentar la 1407.

Începând cu secolul al XVIII-lea documentele sunt tot mai rare comparativ cu perioada anterioară. Totuşi, putem afirma că satele comunei Timişeşti, până la sfârşitul sec. al XVII-lea, s-au aflat sub autoritatea administrativă a Mănăstirii Neamţ şi Agapia, iar ulterior devin sate răzăşeşti.

În condicile visteriei Moldovei din anii 1804 şi 1816 sunt amintite ocupaţiile principale pe care le aveau locuitorii comunei, agricultura şi cărăuşia, precum şi numele unor locuitori scutiţi de bir, probabil din cauza unor importante ocupaţii pe care le aveau în cadrul satelor.

Schimbarea majoră pe care a cunoscut-o comuna Timişeşti s-a produs în perioada ce a urmat unirii Principatelor Române. Prin intermediul reformelor politice, administrative şi de secularizare a averilor mănăstireşti, impuse de Alexandru Ioan Cuza, cu scopul modernizării României, locuitorii au ieşit de sub jurisdicţia mănăstirilor de la Neamţ, iar cu o parte din pământul obţinut statul român i-a putut împroprietări pe ţăranii din comună, cât şi pe cei din comunele învecinate, aşezate în apropierea regiunii Coverca.

Tot ca o consecinţă pozitivă a reformelor administrativ-teritoriale ale lui Cuza, s-au pus bazele comunei Timişeşti , formată fiind din satele: Timişeşti, Preuteşti, Ungheni şi Buzaţi.

Aplicarea reformei agrare a făcut ca la 2 februarie 1879 să poată fi înfiinţată o nouă localitate la Coverca, numita Pogoanele – de la pogoanele primite odată cu reforma agricolă –, iar apoi Plăieşu, în amintirea celor care secole de-a rândul au asigurat paza Cetăţii Neamţului să intre, începând cu 1 august 1883, în componenţa comunei Timişeşti.

În anul 1890 comuna Timişeşti dispunea de o suprafaţă agricolă de 21130 ha şi de un număr de 1889 de locuitori din care 1736 erau analfabeţi, iar 153 ştiutori de carte, aceasta şi pentru că dorinţa exprimată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin Proclamaţia de la 6 decembrie 1859 …eu ţin numaidecât ca fiecare locuitor să ştie în curând a scrie şi citi s-a împlinit şi pentru satul Timişeşti abia la 1929, atunci când s-au pus bazele construcţiei primei unităţi şcolare. Astfel, comuna avea o şcoală, două biserici, trei mori de apă şi alte multe izvoare de apă potabilă, situate în satul Dvoroneşti, la intersecţia cu hotarul satului Urecheni.

În perioada 1898-1911, inginerul englez W.H. Lindley realizează studii hidrografice şi hidroenergetice, propunând alimentarea cu apă potabilă de la Timişeşti a oraşului Iaşi, printr-o captare ce a constat dintr-un dren cu o adâncime de 14 m, de unde apa ajungea în mod gravitaţional, printr-o conductă din fontă, considerată a fi a doua ca lungime din Europa la acea vreme. Însă puternica dezvoltare economică pe care a cunoscut-o Iaşul a ridicat edililor oraşului problema aprovizionării unităţilor economice şi a noilor cartiere cu apă, motiv pentru care în intervalul 1968-1973 s-a construit pe teritoriul comunei o nouă captare şi o nouă conductă, mult mai mare ca precedenta, ce a făcut posibil ca o parte din locuitorii satului Timişeşti să beneficieze de apă curentă.

În perioada celui de-al doilea război mondial, în anul 1944, trupele sovietice au pătruns pe teritoriul României, stabilindu-şi linia frontului militar în zona de nord-est a ţării, fiind astfel inclusă şi comuna Timişeşti. Localnicii a fost nevoiţi să-şi abandoneze gospodăriile şi să se refugieze, satele comunei şi şcoala fiind devastate, iar satul Zvoroneşti fiind distrus în întregime.

Oamenii comunei, conduşi de credinţa în Dumnezeu şi dragostea faţă de ţară, aucontribuit la efortul de finalizare a războiului, mulţi din rândul acestora jertfindu-şi chiar propria viaţă. 

Între anii 1946-1947, ţăranii comunei au îndurat seceta, foametea cumplită şi tifosul, care au făcut ravagii datorită lipsei de asistenţă medicală şi a medicamentelor, deoarece pe teritoriul comunei nu au existat unităţi sanitare pentru îngrijire bolnavilor. În 1950 au început lucrările la fundaţia actualului dispensar, pentru construirea căruia au depus eforturi toţi locuitorii comunei. O parte din aceştia, începând cu anul 1950, au beneficiat de împroprietărire, ca urmare a noii împărţiri teritorial-administrative, iar satul Graşi, care până atunci a aparţinut comunei Petricani, a trecut în componenţa comunei Timişeşti.

Tot în anul 1950, cu ajutorul unor meşteri iscusiţi, dar şi al unor săteni care visau pentru copiii lor o şcoală mare şi frumoasă, s-au început lucrările de reconstruire a clădirii distruse, iar la 1979 s-a dat în folosinţă, pe lângă cel vechi, un nou corp şcolar şi pentru nivelul gimnazial.

Valoarea şi prestigiul ridicat al calităţii învăţământului s-a datorat unor cadre didactice care au dat dovadă, de-a lungul timpului, de admiraţie, dăruire şi perseverenţă pentru menirea care le-a fost încredinţată de Dumnezeu. Din rândul acestora amintim profesorii: Dumitru Crăciun, Anton şi Luiza Rafael, Maria şi Eugen Antoniu, Vasile şi Olimpia Sfrijan, Mihai şi Elena Niator, Pavel şi Elena Alexandrescu, etc.

În şcolile comunei Timişeşti s-a făcut temeinic carte, lucru demonstrat de generaţiile întregi de absolvenţi care s-au ridicat de aici şi au făcut cinste comunei. Amintim doar
câteva personalităţi: Mihai Tudosia – prof. univ. de Ştiinţe Economice şi timp de 8 ani rector al Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi, Mihai Sărmăşanu – prof. univ. de Filozofie şi 16 ani
prodecan al Facultăţii de Istorie şi Filozofie din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi, Constantin Sărmăşanu – prof. univ. dr. inginer, Costinel Harja – prof. univ. dr. etc.

Începând cu anul 1960 sunt electrificate mai întâi satele Timişeşti şi Dumbrava şi apoi şi celelalte sate ale comunei, în ultimii ani executându-se lucrări de modernizare şi consolidare a reţelei electrice. Totodată, au fost construite poduri noi peste râurile Moldova şi Ozana, iar drumurile comunale au fost asfaltate.

În anul 1981 au demarat lucrările de construire a unei căi ferate, electrificate, Paşcani– Tg. Neamţ, lucrări ce au necesitat şi ridicarea unui pod peste râul Moldova, a gării aferente şi a mijloacelor necesare exploatării şi transportului feroviar al pietrişului.

În 1986 s-a construit în satul Timişeşti un modern cămin cultural cu două nivele, care cuprinde şi biblioteca comunală în interiorul căreia sunt adăpostite peste 6500 de volume din toate domeniile cultural-ştiinţifice.

După 1989 s-au alimentat cu apă satele Preuteşti şi Plăieşu, au fost asfaltate satele Preuteşti, Dumbrava şi Timişeşti până la Urecheni, s-au efectuat reparaţii la toate cele trei structuri ale Şcolii cu clasele I-VIII, Timişeşti, modernizarea iluminatului stradal precum şi reparaţii capitale la sediul Primăriei Timişeşti, la care s-au adăugat spaţii noi.

Locuitorii din peisajul zonal Timişeşti au purtat cu ei o lume dintr-un trecut îndepărtat, cu toate durerile şi amarul ei nedestăinuit. Înţelepciunea cu care s-au născut şi credinţa în Dumnezeu i-au ajutat să înfrunte orice greu, să lupte cu suferinţele spaţiului geografic şi al timpului istoric. Resemnare şi îndrăzneală, un tact rar întâlnit, unite cu iscusinţa şi bărbăţia, o putere şi o răbdare de a aştepta au fost calităţile prin şi cu care au învins toate problemele vieţii.